|
|
|
|
Te uită cum ninge decembre
Pe geamuri iubito privește
Mai spune s-aducă jăratec
Și focul s-aud cum troznește
Și mîna fotoliul spre sobă
La corn să ascult vijelia
S-aud zilele mele tot-una
Aș vrea să le-nvaț simfonia
Mai spune s-aducă si ceaiul
Și vină și tu mai aproape
Citește-mi ceva de la poluri
Și ningă zăpada, ne-ngroape
Ce cald e aicea la tine
Și toate din casă-mi sînt sfinte
Te uită cum ninge Decembre
Nu rîde, citește-nainte
E ziuă si ce întuneric
Mai spune s-aducă și lampa
Te uită, zăpada-i cît gardul
Și-a prins promoroacă si clampa
Eu nu mă mai duc azi acasă
Potop e-napoi si-nainte
Te uită cum ninge decembre
Nu rîde, citește-nainte
...
De cîte ori pe înserat
În tîrgul mic te-am așteptat
Cînd tremurînd că n-ai să vii
Umblam pe străzile pustii
Se însera și-n cîte-o poartă
Pica domol o floare moartă
Ce risipea un stins parfum
De liliac sau de salcîm
Prin case albe, cu zorele
Clipea o lampă sub perdele
Și răsuna un vechi pian
Prin vălul serii sub castan
O ceață cobora ușor
Simțeam in suflet un fior
Iar lampagiul cap de uliț'
Prindea o stea in virf de suliț'
Și se pierdea cu pasul rar
Prin tupla serii pe trotuar
Cînd eu cîntam ca și-alte dăți
Pe-același drum să te arăți
Cînd te iveai intr-un tîrziu
Prin tîrgul ce dormea pustiu
Părea că pomii toți sînt plini
De flori de cîntec și lumini
...
Diseară poștalionul va trece prin strîmtoare
Iar noi îl vom surprinde la locul cunoscut
Întocmai ca pe vremea cînd mînuiam topoare
Ori flinte ghintuite, întocmai ca-n trecut
Nu ca să punem mîna pe călătoarea blondă
Ce tremură și-și vîră colierul între sîni
Nu ca să smulgem fetei inelul de logodnă
Vom răsuci cu vervă pistoalele in mîini
Un lucru mult mai nobil prieteni astă seară
Aduce poștalionul și mai de preț decît
O călătoare blondă, subțire sau sprințară
Ori saci cu bani de aur umpluți pînă la gît
Diseară poștalionul aduce un domn de seamă
Un călător de vază și-un hoțoman de soi
Aduce timpul, domnul pe care nici o vamă
Nu l-ar putea vreodată întoarce înapoi
Așa că nu vă temeți de el, va fi o luptă
Din cele mai ușoare, iar de-l vom prinde-n laț
În pînza veșniciei, de astă dată ruptă
Noi dintre toți tîlharii vom fi cei mai bogați
Iar de vom pune mîna pe el si pe comoară
Ne-am pricopsit prieteni cum nu ne-am așteptat
Iar de vom pune mîna pe el astă seară
I-am dat o lovitură cum încă nu s-a dat
...
Prea multe păsări cardinale
Între iluzii se rotesc
Contaminînd cu ascensoare
Misterul nostru pămîntesc
Îmbătrînim de fericire
Într-o mansardă fără flori
Lăsînd păpuși fără adresă
Pentru serbările din zori
<
E frumos, e prea frumos la tine-n suflet
E tîrziu, e prea tîrziu la mine-n gînd
Împărtășim, împărtășim aceeași taină
Dar nu se știe, nu se știe pîna cînd
>
Visăm frumos aceeași moară
Ascunsă-n tragicul bufon
Și măcinăm aceleași lacrimi
Cînd dau parinții telefon
Sîntem lucizi pînă la sînge
Nedespărțiți pînă la cer
Și nici nu știu după iubire
Ce se cuvine să-ți mai cer
<..>
Cuvintele iși pierd căldura
Într-un sărut de protocol
Și tot mai vinovate păsări
Dau eșafoadelor ocol
Sub fruntea mea se face noapte
În ochii tăi se face zi
Și renunțăm să mai cunoaștem
Ce stele ne-ar putea păzi
<..>
<..>
<
A venit, a venit toamna
Acoperă-mi inima cu ceva
Cu umbra unui copac sau mai bine
Sau mai bine cu umbra ta
>
<..>
<<
Mă tem că n-am sa te mai văd uneori
C-au să-mi crească aripi ascuțite pîn' la nori
C-ai să te-ascunzi într-un ochi străin
Și el o să se-nchidă cu-o frunză de pelin
Și-atunci m-apropii de pietre și tac
Iau cuvintele și le-înec în mare
Șuier luna, și-o răsar și-o prefac
Într-o dragoste mare
>>
<..>
<..>
<<..>>
Eu umbra aceasta pe care
O semeni în sufletul meu
Cu milă si tristă mirare
Voi duce-o cu mine mereu
Voi duce-o cu mine mereu
Și-apoi intr-o zi oarecare
În care-mi va fi cel mai greu
Voi pune-o în vechi calendare
Duminica trupului meu
Duminica trupului meu
<
Fiori prin mine umblă
Și nu am trebuință
Te rog pe tine umbră
Să redevii ființă
>
<..>
Flămînd de iubirea intreagă
Pe vremi cu amurg mohorît
Cînd zorile noaptea-și dezleagă
Mă satur cu-o umbră și-atît
Mă satur cu-o umbră și-atît
Și sufletul meu te mai roagă
Magnetic catarg doborît
Tu umbră tăcută si dragă
Așează-ți fularul la gît
Așează-ți fularul la gît
<..>
<..>
O umbră se închide în mine
O umbră prin mine trecu
E-atîta de rău că e bine
E-atîta de mult dacă e nu
Bocovia-și iese din sine
Și rîde in "a" și în "u"
O umbră în viață mă ține
Și umbra aceea ești tu
Și umbra aceea ești tu
<..>
<..>
Ea are flori pe balcon
Vorbește la telefon
Sună mereu ocupat
Probabil e-un alt băiat
<
Mor de gelozie
De ce tocmai mie
Cu altcineva
Nu se-ntîmplă așa
>
<<
Azi dupa masă
Ajung acasă la ea
Să văd ce spune
Ce fel de nume avea --
Cu cine vorbea
>>
<..>
<<..>>
<<
Ne-om aminti cîndva tîrziu
De-această întîmplare simplă
De-această bancă unde stăm
Tîmplă fierbinte lîngă tîmplă
>>
De pe stamine de aluni
Din plopii albi se cerne jar
Orice-nceput se vrea pe culmi
Risipei.. se dedă floralul
<
A iubi.. aceasta vine
Dar e de departe-n mine
A iubi.. aceasta vine
Dar e de departe-n mine
>
Polenul cade peste noi
În preajmă galbene troiene
Alcătuiește-n aur fin
Pe umeri.. cade-ne și-n gene
Ne cade-n gură cînd vorbim
Și nori cînd nu găsim cuvîntul
Și nu știm ce păreri de rău
Ne tulbură.. pieziș avîntul
<..>
<<..>>
Visînd întrezărim prin doruri
Latente-n pulberi aurii
Părul ce ar putea să fie
Și niciodată.. nu vor fi
<..>
<..>
<<
Am scris-o mic, ai s-o citești cu greu
Pune-l în deget, scoate-ți-l mereu
Nemaiputînd să ți-l sărut, eu faur
Surîd în stihul ce ți-l scriu pe aur
>>
Am vrut să nu fiu eu de vină
Dar am avut numai atîta rădăcină
Cît a rodit o rodie, și-atît
Citește, citește, cînd ți-o fi urît
<
Trei cuvinte, viața-ntreagă,
Două puncte: imi ești dragă
>
<..>
<<..>>
Inelul stă curat pe deg't
Sărută-l cînd ți-l scoți și cînd privești
<..>
<..>
..
Norii-s de-argint și zboară departe
Ceru-i înalt tăiat în cleștar
Noaptea-i o perdea
Și fereastra mea
Doar umbre, care-ncet dispar
Cînd nu ești aici mi-e camera goală
E timpul leneș, mult prea lung
Deloc nu mi-e somn, și-nloc să adorm
Încerc cu gîndul să te-ajung
<<
Se înseninează cerul, departe
Ceața dispare ruptă în fîșii
Străzile-s pustii
Dacă tu, tu nu vii
Degeaba-ncepe, începe-o nouă zi
>>
<
Nu te-ndepărta, nu mă mai lăsa
Singură s-aștept
Nu te răzgîndi, nu mă ocoli,
Nu mai fugi
>
<..>
Și-i liniște iar, aproape de mine
Prea triste visele-mi sînt
De ce nu ești aici, să-mi poți vorbi, să-ți pot vorbi
S-apropii cerul de pămînt
Si-i liniște iar, aproape de mine
De ce n-auzi chemarea mea
Te strig mereu, te strig în gînd
E inima mea ca un ceas bătînd
<<..>>
<..>
<..>
..
<
Singur, singur, singur, singur,
Într-un han, departe --
Doarme și hangiul,
Străzile-s deșarte,
Singur, singur...
>
Plouă, plouă, plouă, plouă,
Vreme de beție --
Și s-asculți, s-asculți pustiul,
Ce melancolie,
Plouă, plouă...
Nimeni, nimeni, nimeni, nimeni,
Cu atât mai bine --
Și de-atîta, de-atîta vreme
Nu știe de mine,
Nimeni, nimeni...
<..>
A fost odată o făptură
Ce semăna leit cu-o tură
Dar sa-ncurcat cu-n cal bălan
Și vinu-i dulce în orice an
<
La calul bălan, la calul bălan
Și vinu-i dulce, și vinu-i dulce
Aș sta și-un an, aș sta și-un an
Și nu m-aș mai duce, nu!
>
Dar prin-prejur din întîmplare
Se arătă și-un ofițer
Bătînd din pinteni foarte tare
El, deci avea călcîi de fier
<..>
Și calul meu bălan odată
Trecîn în trapu-i monoton
Cel ofițer cu o lopată
L-a măturat ca pe-un pion
<..>
Și tura a murit de plîns
Văzînd ce cursă i-au întins
Dar regele-n palat s-a stins
Și nu s-a dat nici mort învins
<..>
<..>
..
Back to Mihai Preda's Homepage